Ce reprezintă IaaS?

Infrastructura ca și serviciu (IaaS) este unul dintre cele trei modele de servicii fundamentale de tip cloud computing, pe lânga Platforma ca și Serviciu (PaaS) și Software-ul ca și serviciu (SaaS). Asemeni tuturor serviciilor cloud computing, oferă acces la resurse de calcul într-un mediu virtualizat, „Cloud-ul”, printr-o conexiune publică, de regulă prin internet. În cazul serviciilor IaaS, resursele de calcul furnizate sunt în mod specific resursele hardware virtualizate, cu alte cuvinte, infrastructura. Ofertele de tip IaaS pot include facilități precum: spațiu virtual pe server, conexiuni la rețea, lățime de bandă, adrese IP și echilibrarea încărcării. Din punct de vedere fizic bazinul de resurse hardware este accesat dintr-o multitudine de servere și rețele distribuite de obicei în numeroase centre de date, de a căror întreținere este responsabil furnizorul de servicii IaaS. Clientului i se oferă acces la componente virtualizate cu scopul de a-și construi propriile platforme IT.
Ca și în cazul celorlalte două forme de găzduire cloud, IaaS poate fi utilizat de către întreprinderile cliente pentru a crea soluții IT ușor scalabile și cost eficiente, cheltuelile de gestionare a hardware-ului de bază fiind externalizate către furnizorul serviciului cloud. Astfel, în cazul în care operațiunile unui client fluctuează, sau urmează să se extindă, acesta poate să ajusteze nivelul resurselor cloud accesate atunci când situația o impune, nefiind nevoie de achiziții, instalare, sau integrare de componente hardware.
Câteva exemple despre modul în care serviciile IaaS pot fi utilizate de către întreprinderi:
–    Infrastructura întreprinderii
Prin intermediul rețelelor interne, precum private cloud și rețele virtuale locale, care utilizează resurse comune pentru a stoca date și pentru a rula aplicațiile necesare pentru operațiunile de zi cu zi. Intreprinderile în curs de dezvoltare iși pot scala infrastructura în conformitate cu creșterea lor, în timp ce modulele private cloud (accesibile doar din interior) pot proteja spațiul de stocare și transferul datelor sensibile pe care unele întreprinderi sunt obligate să le gestioneze.

–    Găzduire Cloud
Găzduirea site-urilor web pe servere virtuale având la bază resursele partajate ale unor servere fizice . Un site găzduit în cloud poate beneficia, spre exemplu, de redundanța furnizată de către o rețea vastă de servere fizice și, la cerere, de scalabilitate pentru a face față eventualelor suprasolicitări neașteptate ale website-lui.
–    Centre Virtuale de Date (VDC)
O rețea virtualizată de servere virtuale interconectate care poate fi utilizată pentru a oferi capabilități îmbunătățite de găzduire cloud, infrastructură IT, sau pentru a integra toate aceste operațiuni în cadrul unei implementări private sau public cloud.
O ofertă tipică de infrastructură ca si serviciu (IaaS) poate furniza următoarele caracteristici și beneficii:
–    Scalabilitate
Resursa este disponibilă așa cum, și atunci când clientul are nevoie de ea, prin urmare, nu există decalaje în extinderea capacităților sau irosirea celor neutilizate
–    Nu sunt necesare investiții în hardware
Componentele hardware fizice care stau la baza serviciilor IaaS sunt configurate și întreținute de către furnizorul serviciilor cloud, clientul economisând astfel timp și resurse financiare importante.
–    Costuri în stil utilitar
Serviciul poate fi accesat la cerere, iar clientul plătește doar pentru resursa efectiv utilizată.
–    Independența fata de locație
Serviciul poate fi accesat în general din orice locație, cât timp există o conexiune la internet, iar protocolul de securitate al serviciului cloud îl permite.
–    Securitate fizică pentru locațiile centrelor de date
Serviciile disponibile printr-un cloud public sau privat găzduit extern, de către furnizorul serviciilor cloud, beneficiază de securitatea fizică specifică serverelor găzduite într-un centru de date.
–    Nici o defecțiune
În cazul în care, de exemplu, un server sau intrerupător de rețea s-ar strica, serviciul ar fi neafectat, din cauza multitudinii de resurse hardware rămase și a configurațiilor de redundanță. În cazul multora dintre servicii, chiar dacă un întreg centru de date se întrerupe, serviciul IaaS poate rula în continuare cu succes.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.