SaaS

ce inseamna SaaS ?

SaaS, sau Software as a Service, descrie orice serviciu cloud unde clienții pot accesa aplicații din internet. Acestea sunt găzduite în cloud și pot fi utilizate într-o gamă largă de domenii, atât pentru utilizatori individuali cât și pentru aria comercială. Exemple clare ale SaaS sunt Google, Twitter sau Facebook, unde clienții accesează serviciile pe orice dispozitiv conectat la internet. Clienții enterprise folosesc de asemenea aplicații SaaS pentru multe activități, de la servicii de facturare, vânzări, planificare, comunicații sau monitorizare.
SaaS reprezintă de asemena Software la cerere, în sensul că este utilizat doar atunci când este nevoie de el, în contrast cu software-ul cumpărat și instalat pe computerele sau dispozitivele proprii. Licențele de software limitează posibilitatea de utilizare a aplicațiilor cumpărate, în timp ce SaaS este mai mult închiriat decât cumpărat, utilizarea sa fiind posibilă prin crearea unui cont, iar folosirea unui SaaS cu plată implică de cele mai multe ori o taxă lunară. Aplicațiile SaaS folosesc componente din cloud, iar fișierele rezultate sunt de cele mai multe ori salvate tot în cloud, cu posibilitatea de accesare de oriunde, în orice moment.

Beneficiile utilizării unui software din cloud, atât pentru clienți individuali cât și pentru companii, sunt următoarele:
Nu este nevoie de costuri suplimentare cu hardware; puterea de procesare pentru aplicații este asigurată de serverele pe care acestea rulează.
Fără costuri de instalare și configurare; aplicațiile sunt gata de utilizare pentru utilizatori.
Plata pentru ceea ce se utilizează; folosești o aplicație doar atunci când ai nevoie de ea, subscrierea se poate opri oricând.
Folosire după necesități; dacă un utilizator decide că are nevoie de mai mult storage sau servicii în plus, poate opta oricând pentru mărirea sau micșorarea gamei/mărimii de servicii utilizate.
Update-uri automate; atunci când este disponibilă o actualizare a soft-ului, aceasta se face automat pe server și este oferită utilizatorului, de cele mai multe ori fără costuri.
Utilizare pe mai multe dispozitive; față de un software cumpărat, destinat unui singur tip de dispozitiv, soft-urile online pot fi accesate de pe orice device conectat la internet, fie că este laptop, PC, tabletă sau telefon, asigurând utilizatorului o mobilitate crescută.
Accesibil de oriunde; un soft online se poate accesa din orice loc cu acces la internet, utilizatorul nu este blocat din acest punct de vedere la locația unde a fost instalat un program.
Softurile de tip Office sunt un bun exemplu de utilizare a SaaS. Activități legate de contabilitate, facturare, vânzări sau planificare pot fi folosite în întregime folosind un software în cloud. Companiile pot folosi softuri integrate care le acoperă toate nevoile de utilizare, sau pot folosi soft-uri separate pentru anumite activități. Aplicațiile pot fi “închiriate” online și apoi folosite de la orice calculator al firmei cu ajutorul unui user și a unei parole. Dacă nevoile companiei se schimbă în timp, aceasta poate trece ușor la utilizarea altor aplicații, fără constrângerea unei investiții inițiale costisitoare. De asemenea o companie poate da acces la folosirea aplicațiilor din cloud oricărui angajat sau colaborator, din companie sau din afară.
Sumar:
–    Cu SaaS nu există costuri de instalare și configurare, așa cum apar cu software-ul cumpărat;
–    SaaS este scalabil și upgradabil, se poate plia oricăror cerințe;
–    Accesul este posibil pe orice dispozitive, oricând și oriunde

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.